A preda înseamnă a învăța de două ori

Există o vorbă veche care spune că a preda înseamnă a învăța de două ori. Am auzit-o demult, la începuturile mele, și am dat din cap politicos, cum dai din cap la lucrurile care sună frumos. Mi-au trebuit ani buni de sală, de oameni, de ședințe și de tăceri ca să înțeleg că vorba aceasta nu e frumoasă. E exactă.

Când am început să predau yoga, credeam că știu ce am de dat mai departe. Aveam tehnicile, aveam teoria, aveam textele. Aveam, cum se spune, materia. Ce nu aveam — și nu aveam de unde să știu că nu am — era înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu adevărat între doi oameni atunci când unul îl învață pe celălalt.

Pentru că, vedeți, în manuale nu scrie nicăieri ce faci cu omul care execută perfect fiecare postură și pleacă din sală la fel de trist cum a venit. Nu scrie ce faci cu cel care nu poate sta cu ochii închiși nici zece secunde, pentru că în întunericul acela îl așteaptă ceva de care fuge de ani de zile. Nu scrie ce faci când îți dai seama, la mijlocul unei ședințe, că omul din fața ta nu a venit pentru flexibilitate, ci pentru că nu mai poate duce singur ceva ce nu a spus nimănui.

Manualele te învață materia. Oamenii te învață restul. Iar restul, am descoperit, e partea cea mare.

Elevii care nu știu că sunt profesori

Aș putea umple pagini întregi cu ce am primit, fără să cer, de la oamenii care au trecut prin sala mea. Fiecare a lăsat câte ceva.

De la cei rigizi — și vorbesc de rigiditatea corpului, dar mai ales de cealaltă — am învățat răbdarea. Nu răbdarea de a aștepta, care e ușoară, ci răbdarea de a nu grăbi pe nimeni spre o descoperire pentru care nu e pregătit. Am înțeles, în timp, că a forța o deschidere e o formă de violență, chiar și atunci când e făcută cu intenții bune. Poate mai ales atunci.

De la cei care veneau sceptici — și au fost mulți, iar pe unii scepticismul nu i-a părăsit niciodată complet — am învățat să nu mă sprijin pe autoritate. Scepticul nu te lasă să spui „așa e pentru că așa scrie". Te obligă să treci totul prin propria ta experiență înainte de a deschide gura. I-am binecuvântat în gând de multe ori pe scepticii mei. M-au ținut onest.

Iar de la cei care au plecat — pentru că au fost și dintre aceștia, iar cine predă de suficient timp și spune că nu a pierdut pe nimeni ori nu predă de suficient timp, ori nu spune adevărul — am învățat cea mai grea lecție dintre toate: că drumul omului nu e proprietatea profesorului. Că poți deschide o ușă, dar nu poți împinge pe nimeni prin ea. Și că uneori cel mai mare respect pe care îl poți arăta cuiva e să-l lași să plece fără să-i pui în spate vinovăția plecării.

De ce am scris despre asta o carte

Ani de zile am purtat aceste lecții cu mine așa cum îți porți lucrurile care te-au schimbat: fără să le numeri, fără să le pui în ordine. Abia când am început să le scriu am înțeles cât de multe erau și cât de mult mă construiseră. Omul care predă azi în sala de pe strada Făgetului nu mai e omul care a intrat prima dată într-o sală de curs cu materia învățată și cu certitudinile intacte. E un om pe care elevii lui l-au dăltuit, ședință cu ședință, an după an — de cele mai multe ori fără să știe că o fac.

Din această dăltuire s-a născut „Ce am învățat eu, învățându-i pe alții" — cartea în care am adunat, cu toată sinceritatea de care am fost în stare, ceea ce viața mi-a predat prin oamenii pe care am avut privilegiul să-i învăț. Nu e un manual de yoga. Nu e o colecție de sfaturi. E mărturia unui om care a descoperit că, atunci când te așezi cu adevărat în fața altui om ca să-l înveți ceva, se deschide un canal prin care învățătura curge în amândouă direcțiile. Și că, dacă ești atent, partea care se întoarce spre tine e cel puțin la fel de prețioasă ca partea pe care o dai.

Învățătura care curge în amândouă direcțiile

Închei cu un gând pentru cei care predau — orice ar preda: yoga, matematică, o meserie, sau pur și simplu viața, copiilor lor. Uitați-vă din când în când la oamenii pe care îi învățați nu ca la niște recipiente care se umplu, ci ca la niște oglinzi care vă arată, cu o precizie uneori incomodă, exact ce mai aveți voi înșivă de învățat.

Eu asta am făcut, atât cât m-am priceput. Iar ce am văzut în oglinzile acelea a devenit o carte.

Voi ce ați învățat de la oamenii pe care i-ați învățat? M-aș bucura să aflu.

Eugen Mîrtz

Eugen Mîrtz

Eugen, omul
Eugen, misticul
Misiunea lui Eugen
Sesiuni individuale
Evenimente
Media

Contact

Îmi poți scrie pentru sesiuni individuale, astrologie, consiliere spirituală, colaborări, interviuri sau invitații.

© 2026 Eugen Mîrtz. Toate drepturile rezervate. Design și dezvoltare web ca experiență digitală semnată de The Elephant Gate.

Site-uri care deschid noi posibilități.

Str. Făgetului nr. 5, București

contact@eugenmirtz.ro

Explorează

Yoga, consiliere spirituală, astrologie și practică spirituală integrată în viața de zi cu zi.